Comunicat de presă 1.
Masă rotundă pe tema aviației Infrastructură de graniță modernă pentru o regiune carpatică de success.
Pe 25 februarie 2021, regiunile de frontieră au participat la discuții constructive și prezentări semnificative în cadrul mesei rotunde „Aviația din regiunea Carpaților” implementată în cadrul Programului ENI CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014-2020 și inițiată de Consiliul Județean Maramureș.
Evenimentul a fost susținut de Consiliul Regional Zakarpattia, Consiliul Județean Maramureș și Consiliul Județean Satu Mare, Autoguvernarea regiunii Szabolcs-Szatmár-Bereg și Regiunea de Autoguvernare Košice cu participarea directă a șefilor tuturor regiunilor de frontieră: Oleksiy Petrov, Ionel-Ovidiu Bogdan, Oszkár Seszták și Rastislav Trnka. Datorită sprijinului partenerilor din regiunile de frontieră am reușit să organizăm o discuție activă pe acest subiect complex.
Oleksiy Petrov, șeful Consiliului regional Zakarpattia, Ucraina, a remarcat importanța conexiunilor aviatice și a unei abordări multi-nodale a dezvoltării legăturilor de transport în zonele de frontieră.
Оleksiy Petrov: „Pentru Zakarpattia, buna vecinătate este o parte a culturii, prin urmare granițele nu sunt doar linii de demarcare, ci și linii de unitate. Datorită pandemiei corona-virusului, nivelul activității economice a scăzut, inclusiv în domeniul aviației. Datorită pierderilor financiare mari, este necesar să căutăm noi metode și să introducem noi măsuri pentru creșterea mobilității populației. Astăzi, regiunea Zakarpattia are o rețea dezvoltată de puncte de control la frontieră (19 puncte de control).
Aeroportul internațional Ujgorod este o întreprindere comunală și se află sub conducerea Consiliului regional Zakarpattia. În ultimul an, s-au desfășurat un număr mare de evenimente destinate restabilirii conexiunilor aeriene: pe 24 septembrie 2020, președinții Ucrainei și Slovaciei au semnat un acord privind utilizarea spațiului aerian peste Slovacia care va permite restabilirea operațiunilor depline a Aeroportului Internațional Ujgorod. Modernizarea și reconstrucția acestui obiect sunt deja în curs, inclusiv alocarea de fonduri mari de către Guvernul Ucrainei pentru reconstrucția pistei, precum și pentru reconstrucția clădirii terminalului.
Declarația președintelui Ucrainei privind construcția unui nou aeroport internațional în Transcarpatia, precum și reluarea lucrărilor Internaționalului Ujgorod:
Aeroportul este extrem de important. Mai mult, s-a convenit ca aeroportul Boryspil să transfere echipamentul necesar către aeroportul Ujgorod pentru operaționalizarea zborurilor.
Un alt proiect extrem de important pentru dezvoltarea conexiunilor aeriene este proiectul „Carpathian Small Aviation”, în cadrul căruia va fi lansat un segment de aeronave mici. Sperăm că vom semna acordul și cu sprijinul Uniunii Europene și împreună cu partenerii din regiunile învecinate vom putea dezvolta infrastructura necesară pentru aeronavele mici. Este necesar să se creeze o școală pentru antrenamentele piloților. Pe baza evaluării experților, se poate argumenta că segmentul de aeronave mici este extrem de relevant pentru regiunea Zakarpattia. Potrivit declarației președintelui Ucrainei, precum și conform recomandărilor experților, se poate argumenta că aeroportul din Ujgorod ar trebui să fie un centru logistic pentru diferite tipuri de legături de transport. Sper ca acest eveniment să ajute la dezvoltarea unei soluții de proiectare pentru toate țările vecine „.
Oszkár Seszták, președintele Adunării Generale din Szabolcs-Szatmár-Bereg, Ungaria
Oszkár Seszták a menționat că Regiunea Szabolcs-Szatmár-Bereg implementează mai multe proiecte legate de infrastructură, iar cooperarea în cadrul proiectului Infrastructură modernă de frontieră – Regiunea Carpatică de succes are o importanță deosebită pentru regiunea Szabolcs-Szatmár-Bereg.
Acum 5 ani, a fost înființată o asociație unică „Tisza”, în care a fost inclusă și Ucraina – fără a fi membru al Uniunii Europene. De asemenea, în urmă cu câțiva ani, a avut loc implementarea proiectului „Mica Europă”, în cadrul căruia mobilitatea a fost identificată ca o prioritate a cooperării transfrontaliere. Competitivitatea unei regiuni este determinată de nivelul de dezvoltare a infrastructurii sale. Proiectul „Infrastructura modernă de frontieră – regiunea carpatică de succes” vizează îmbunătățirea infrastructurii, sarcina căreia este corelată cu strategia de dezvoltare a sistemelor de transport din Ungaria: continuarea autostrăzilor la frontiere și conectarea lor pe bază radială. Un alt domeniu în cadrul acestui proiect este dezvoltarea unei rețele de piste de biciclete și infrastructură pentru traficul aerian. Privitor la acest aspect, Universitatea din Nyíregyháza a pregătit de ani buni piloți pentru aviația civilă. Având în vedere situația actuală din lume, din Europa și la nivel transfrontalier, este necesar să căutăm noi soluții și să depășim noi provocări, pentru care există astfel de proiecte.
Ionel-Ovidiu Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a felicitat participanții la masa rotundă și a menționat că județul Maramureș, datorită patrimoniului său cultural și istoric, este capabil să îndeplinească cerințele celor mai exigenți turiști și oaspeți. Ionel-Ovidiu Bogdan consideră că dezvoltarea infrastructurii poate spori semnificativ competitivitatea regiunii. Județul Maramureș are oportunități pentru toate tipurile de turism și sporturi extreme, cât și biserici de lemn care aparțin patrimoniului UNESCO, precum și 30 de arii naturale protejate.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel-Ovidiu Bogdan a remarcat importanța rezultatelor activității experților și speră la o cooperare eficientă la nivelul autorităților locale, a consiliilor din regiunile de frontieră și la dezvoltarea unor legături de transport eficiente.
Doru-Alexandru Lazăr, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, a subliniat că dezvoltarea aeroportului Maramureș este de importanță majoră pentru regiune – desfășurându-se în prezent activități de cooperare și identificare de oportunități cu aeroporturile învecinate. Un obiectiv este și facilitarea posibilității ca turiștii să poată accesa rapid de pe Aeroportul Maramureș și aeroporturile din Ungaria, Slovacia și Ucraina. Astfel de oportunități trebuie discutate cu specialiștii. Un alt deziderat pe termen lung este dezvoltarea unui Plan comun de Mobilitate cu ceilalți parteneri din proiect, care va avea o importanță cheie pentru cooperarea transfrontalieră.
Cooperarea transfrontalieră rămâne un factor cheie în dezvoltarea comunităților din județul Maramureș și, prin urmare, este necesară o colaborare mai strânsă în domenii precum digitalizarea și protecția mediului.
Rastislav Trnka, președintele regiunii autonome Kosice, Slovacia, a felicitat participanții la masa rotundă și a menționat că Slovacia se află în condiții dificile de carantină. El și-a exprimat speranța că, după revenirea din pandemie și în conformitate cu provocările moderne, se va dezvolta un număr suficient de instrumente pentru o cooperare eficientă în domeniul infrastructurii la nivel transfrontalier, grație proiectului „Infrastructură de graniță modernă – Regiune Carpatică de succes”. Dezvoltarea unei conectivități eficiente între regiuni este o sarcină extrem de importantă pe care o putem realiza prin eforturi comune și acțiuni sincronizate la nivel transfrontalier.
Centrul de presă al Asociației IARDI